Merită să trăim în castitate

Mi-am cunoscut soţia la o vârstă foarte tânără. Ea avea 16 ani, iar eu 17. Pe atunci stilul vieţii mele se diferenţia mult de litera Evangheliei, pe care de fapt nu o ştiam. De mulţi ani nu o practicam, nu mergeam la orele de religie, nu am primit sacramentul confirmării, cum au făcut-o colegii mei. În primele luni când ne-am cunoscut, poziţia mea faţă de credinţă şi faţă de practicile religioase nu s-a schimbat. Abia în urma dezvoltării relaţiei noastre am răspuns insistenţelor  iubitei mele şi am început să merg la biserică, la slujba de duminică. Nu simţeam această nevoie şi nu o făceam din convingere, pur şi simplu vroiam să fiu cu ea. Abia după mulţi ani poziţia mea faţă de Dumnezeu s-a schimbat pozitiv. Relaţia noastră şi temeinicia ei s-a dezvoltat lin, lent, în mod natural. Am petrecut multe clipe împreună, bucurându-ne fiecare de prezenţa celuilalt. Cu toate că nevoia de a ne arăta sentimentele calde creştea aveam conştiinţa că trebuie să păstrăm curăţia noastră considerând-o ca valoarea noastră cea mai de preţ. Simţământul acestei valori o întărea faptul că amândoi nu „umblasem” înainte cu altcineva. Bineînţeles nu a fost  uşor, dar nu am căzut pradă simţurilor. După 5 ani împreună am ajuns la ziua căsătoriei, la spovedanie nu a trebuit să ne ruşinăm de cea de-a 6-a poruncă a Decalogului. Această stare de lucruri era pentru noi naturală, era un dar minunat de la Dumnezeu, iar de importanţa lui ne-am convins abia după 20 de ani de la căsătorie. După terminarea studiilor teologice am început să lucrez ca profesor catehet la liceu. În clasele de bacalaureat am dezbătut mult timp problema castităţii şi a pregătirii înainte de căsătorie. Acum câţiva ani, în timpul unei  dezbateri, o elevă a ridicat mâna şi m-a întrebat: „Dar dvs. în timpul logodnei aţi reuşit să păstraţi castitatea până în ziua nunţii?”. Îmi plăcea această întrebare,  care mi se mai pusese şi care îmi dădea posibilitatea să mărturisesc.
 I-am răspuns  liniştit: „Uită-te la faţa mea – dacă aş avea conştiinţa murdară ar trebui ca în momentul acesta să roşesc. Nu vei vedea însă pe faţa mea roşeaţa. Da, aşa am trăit cu iubita mea şi apoi cu logodnica mea în respectarea celei de-a 6-a porunci”.

Am spus-o cu mândrie şi bucurie şi abia atunci am realizat că acolo în ultima bancă stătea fiica mea în vârstă de 18 ani. Era clasa pe care o frecventa ea. Niciodată nu am avut ocazia să-i vorbesc despre acest lucru. Acum datorită întrebării colegei ei, în mod public am adus mărturia castităţii noastre. Într-o secundă m-am simţit mişcat şi cuprins de o nemărginită bucurie. Am înţeles că a meritat să trăiesc în curăţie pentru acea clipă.
După ce am revenit acasă i-am povestit această întâmplare soţiei. Datorită acestui fapt amândoi am realizat că harul castităţii noastre a ajuns la valoarea lui reală abia în ziua aceea, la aproape 20 de ani de la căsătoria noastră.

Dragi tineri prieteni! Vă îndemn din toată inima să rezistaţi în curăţie înaintea căsătoriei, încredinţându-vă pe deplin în Isus şi fiind conştienţi că în viitor acest argument poate va deveni cea mai importantă motivaţie pentru copiii voştri de a avea o asemenea atitudine.

Un coleg mai în vârstă