Cea mai mare minune pe care o deţinem

Autor: ks. Mieczysław Piotrowski TChr

Pe data de 23 septembrie 2004 ziarul german „Die Welt” a publicat un reportaj intitulat „Adevăratul chip al lui Cristos . Descoperirea Sfintei relicve a Învierii ”, semnat de cunoscutul ziarist Paul Badd.

În anul 2006 a apărut cartea lui Paul Badd intitulată Chipul divin. Giulgiul din Manoppello a făcut ca cititorii să trăiască o pasionantă aventură descoperind adevărul despre tulburătoarea relicvă a Învierii. Pe o maramă cu dimensiuni de 17 pe 24 cm, înrămată într-un relicvariu de argint, expus la vederea publicului, în altarul principal, la o biserică din Manoppello se află Chipul feţei lui Cristos Înviat.

Manoppello este un mic oraş italian cu cinci mii de locuitori, aşezat în ţinutul Abruzzo, la 30 de km. de Pescara.
În apropiere se află vestitul sanctuar Miracolul Euharistic de la Lanciano.

Portretul nefăcut de mână omenească

De aproximativ 20 de ani mai mulţi cercetători renumiţi şi-au dat silinţa de a examina misterioasa relicvă a Chipului lui Cristos de la Manoppello.

Rezultatele studiului conchid că portretul cu pricina a luat fiinţă într-un mod pe care ştiinţa nu şi-l poate explica. Cu siguranţă nu a fost pictat de mână omenească, la fel este şi portretul Maicii Domnului de la Guadelupa din Mexic sau imaginea trupului lui Cristos de pe Giulgiul de la Torino.

Cele mai recente tehnici utilizate în studiul Giulgiului de la Torino au fost folosite şi în cazul Maramei de la Manoppello.

Rezultatele cercetărilor arată în mod unanim că ştiinţa actuală nu este în măsură să clarifice felul cum a luat fiinţă acest portret şi de unde provin tainicele culori care fac ca imaginea Sfântului Chip să fascineze prin frumuseţe şi să emane viaţă. Profesorul Danto Vittore, în timpul explorărilor sale amănunţite asupra pânzei, a folosit un scaner digital cu rezoluţie ridicată. Acest aparat i-a permis să stabilească că între fibrele ţesăturii nu există nici o culoare. La microscop s-a putut vedea şi mai clar că pe material nu există nici cea mai mică urmă de culoare.

Dacă portretul ar fi fost pictat cu vopsea de ulei, în mod cert ar fi existat urme în urzeala ţesăturii.

De asemenea, a fost exclus şi argumentul că portretul putea fi creat în tehnica acuarelei, deoarece trăsăturile conturului ochilor şi al gurii sunt atât de precise încât este imposibil de a fi pictate în această manieră.

Trăsătura cea mai caracteristică a Chipului de la Manoppello este transparenţa pânzei şi faptul că portretul este perfect vizibil atât de o parte, cât şi de cealaltă – ca şi cum am privi un diapozitiv. Nu există în el nici un fel de pigment.

Fără îndoială, acesta este unicat pe scară universală. O altă trăsătură a portretului de la Manoppello este variabilitatea lui, căci imaginea apare şi dispare în funcţie de locul de unde vine lumina, se schimbă ca şi cum ar fi viu. Dacă-l priveşti sub lumină slabă dispare, devine transparent.

În această misterioasă imagine a feţei întâlnim anumite caracteristici ale portretului, fotografiei, hologramei, dar aceasta nu este nici portret, nici fotografie, nici hologramă. Umbrele portretului sunt mai subtile decât ar fi capabili să picteze cele mai mari genii ale picturii. Felul în care se reflectă chipul scoate la iveală multe aspecte inexplicabile care fac ca ştiinţa să se afle în faţa unui mare mister.

În lumina neonului giulgiul delicat ia nuanţa mierii de aur şi arată exact aşa cum l-a descris Gertruda de Hefta privind Marama Veronicăi în secolul al XIII-lea. Numai în lumina puternică, giulgiul îşi arată chipul tridimensional aproape holografic.

Pânza este atât de fină încât dă impresia că ar încape într-o coajă de nucă. Profesorul Vittori de la Universitatea din Bari şi prof. Fanti de la Universitatea din Bolonia în timpul cercetărilor la microscop au confirmat lipsa oricăror urme de vopsea. Numai în locul pupilelor fibra ţesăturii pare a fi arsă de efectul unei temperaturi înalte. Doctorii în medicină susţin că din aspectul pupilelor Chipului de la Manoppello reiese că acel Om a avut hemoragie cerebrală, iar dantura Lui este caracteristică oamenilor ce trăiau în timpul lui Cristos pe teritoriul Palestinei.

Studiile ştiinţifice confirmă faptul că imaginea Sfântului Chip de la Manoppello nu este pictată de mână omenească.

Aşadar este, după cum spune tradiţia, acheiropoietos - adică nefăcut de mână omenească.

Cea mai scumpă țesătură

Chipul Sfânt de la Manoppello este o imagine uimitoare imprimată pe o preţioasă ţesătură antică. Puţine fragmente ale ei s-au păstrat până în zilele noastre. Acest material byssus sau byssos era cea mai scumpă ţesătură în antichitate.

Puţinele fragmente ale preţioasei ţesături păstrate, provin din secolul al IV-lea.

Din punct de vedere tehnic este imposibil de a se picta ceva pe mătase de mare. Structura acestei pânze a studiat-o şi profesorul Giulio Fanti care a afirmat că avem de-a face cu un material deosebit de subţire, ţesut din fire cu un diametru de 120 de microni. Acest material este mai subţire decât nylonul fibră sintetică produsă pentru prima dată în 1945).

Ţesătura este făcută în mod tradiţional, dreaptă şi neregulată. Spaţiul dintre fire este de 150 până la 350 de microni.

Ţesătura este transparentă şi de aceea este definită ca voal, maramă. În spaţiul liber dintre fibre nu se întâlnesc nici pigmenţi şi nici alte urme de materiale.

Trebuie subliniat un lucru excepţional şi anume faptul că tonalitatea culorilor de provenienţă necunoscută este de 0,5 milimetri, în schimb pe Giulgiul din Torino este de 1 cm.

Studiile ştiinţifice efectuate pe Giulgiul de la Manoppello, conduse de prof. L. Portoghesi, specialistă în ţesături din primul secol, confirmă că avem de-a face cu byssus - cel mai scump material antic.

Prof. Chiara Vigo, cea mai renumită cunoscătoare a amintitului material, după examinarea atentă a voalului de la Manoppello a confirmat că este vorba despre byssus de mare, deci ţesătura a luat fiinţă din fire de mătase produse de scoica de mare Pinna nobilis. Astfel de ţesături extrem de preţioase s-au produs în antichitate. Actualmente, singurul loc din lume unde se mai produce o mică cantitate de byssus este insula Sant’Antiaco lângă Sardinia. Dintr-o singură scoică de mare Prima nobilis se pot obţine numai 2 grame de fibră. Prof. Vigo susţine că numai materialul byssus are proprietatea de a fi atât de transparent şi delicat ca marama de la Manoppello şi, în acelaşi timp rezistent la foc ca azbestul.

Nimeni dintre oameni nu este capabil să picteze pe un astfel de material, cu atât mai mult un portret atât de perfect cum este cel de la Manoppello.

Materialul byssus poate fi înmuiat dar în nici un caz nu poate fi pictat - pe o ţesătură atât de subţire nu se poate întinde nici o vopsea.

Paul Badd subliniază că: „în pupila dreaptă irisul este îndreptat în sus, ceea ce nu ar fi posibil într-o fotografie. Portretul nu este o hologramă cu toate că aminteşte atunci când îl privim în lumină. Pânza este traversată de urme, ca şi cum a fost împăturită timp îndelungat, o dată de-a lungul şi de două ori de-a latul. Culorile oscilează în lumină între umbră, siena, argintiu, grafit, bronz şi auriu: şi dau impresia că apar ca pe aripile fluturilor, pentru că la microscop, pe material nu se vede nici o urmă de vopsea, iar dacă lumina cade din spate devine transparent ca sticla: dispar atunci şi urmele împăturirii. Acest fenomen poate fi observat numai la byssus (mătasea marină) - cel mai preţios material al lumii antice (...).

În lumină pânza devine complet transparentă, în timp ce în umbră ia culoarea grafitului spre gri”.

Atunci când Martin Luther a văzut în Basilica Sf. Petru, pentru prima oară, acest giulgiu denumit atunci „Voalul Veronicăi” se poate întâmpla că l-a privit în lumină şi de aceea nu a zărit nici o imagine. Dezamăgirea şi-a exprimat-o destul de puternic prin aserţiunea că: „Se susţine că pe Voalul Veronicăi este imprimat adevăratul Chip al lui Isus, când de fapt nu se vede nimic în afară de o bucată de in de culoare deschisă pe o bucată de scândură neagră.”

Luther s-a oprit la prima impresie, nu s-a apropiat pentru a fi sigur de cele văzute. Strângerea argumentelor împotriva papalităţii, dezamăgirea şi diferitele prejudecăţi l-au îndepărtat pe Luther de a cunoaşte adevărul şi a făcut să numească «Voalul Veronicăi»‚”o escrocherie diavolească a papilor de la Roma”.

Aceeaşi persoană

În vol. al X-lea al revelaţiilor personale pe care le-a destăinuit mistica italiană Maria Valtorta (toate scrierile ei au fost publicate la ordinul Papei Pius al XII-lea), pe data de 22 februarie 1942 au fost scrise următoarele cuvinte spuse de Isus: „Voalul Veronicăi” este impulsul pentru sufletele voastre sceptice. Voi adepţii raţionalismului, reci şi cu credinţa şubredă, ce faceţi cercetări fără suflet, comparaţi răsfrângerea chipului de pe Voal cu reflectarea celui de pe Giulgiu.

Primul este Chipul din timpul vieţii, cel de-al doilea este din timpul morţii.

În acelaşi timp lungimea, lăţimea, trăsăturile somatice, forma, caracteristica sunt aceleaşi. Suprapuneţi aceste două chipuri. Veţi vedea că ele corespund. Sunt Eu Însumi. Vreau să vă amintesc, cine am fost şi cine am devenit din dragoste pentru voi. Pentru a nu vă pierde, pentru a nu deveni orbi, trebuie să vă ajungă aceste două înfăţişări, pentru a vă conduce spre iubire, spre reconvertire, spre Dumnezeu”. (Maria Valtorta: L’Evangelo come mi e stato rivelato, Centro Editoriale Valtoriano, 2003, pag.414).

Cercetările efectuate asupra Voalului de la Manoppello, pe care le-a iniţiat timp de 20 de ani experta în icoane – măicuţa Blandina Paschalis Schlömer, au interesat alţi oameni de ştiinţă şi, prin urmare, au dus la o uimitoare descoperire, şi anume Chipul de pe Giulgiul de la Torino şi cel de la Manoppello este a aceleiaşi Persoane.

Suprapunerea unei folii cu Chipul de Manoppello peste Chipul Giulgiului de la Torino este din punct de vedere grafic şi matematic dovada că avem de-a face cu aceeaşi Persoană. Din punct de vedere ştiinţific nu există îndoieli că ambele chipuri – aflate pe Giulgiu şi Voal - corespund sută la sută prin structură şi dimensiuni.

Exactitatea lor este atât de mare încât trebuie să vorbim aici despre o dovadă matematică.

Imaginea trupului de pe Giulgiul de la Torino şi Chipul Divin de la Manoppello sunt, fără îndoială, cele mai mari minuni din lume.

Din punct de vedere ştiinţific aceste imagini nu ar avea dreptul să existe.

În toată lumea nu există un astfel de portret ale căror proprietăţi pot fi comparate măcar într-un grad mai mic cu aceste două imagini.

Dăruindu-ne înfăţişarea sa pe Giulgiul de la Torino şi pe cel de la Manoppello, Cristos ne cheamă să ne convertim, să luăm contact cu el personal în sacramentul pocăinţei, al Euharistiei şi în rugăciunea zilnică. În acelaşi timp trebuie să reţinem „Creştinismul nu este o formă de cultură, o ideologie, un sistem de principii sau de valori emfatice. Creştinismul înseamnă Persoana, Creştinismul înseamnă Prezenţa. Creştinismul înseamnă Chipul: Isus Cristos” (Papa Ioan Paul al II-lea, Berno, 4.06.2004).

Preot M. Piotrowski TChr