Biserica

Apelul de la Fatima este clar şi univoc: pentru a ocroti omenirea de la autodistrugere este necesară convertirea, renunțarea la păcat şi revenirea la credința în Dumnezeu. Din perspectiva a 90 de ani care s-au scurs de la aparițiile de la Fatima vedem cum evenimentele istorice confirmă autenticitatea acestui mesaj.

„Mi-am dorit foarte mult această vizită în țara şi printre oamenii dintre care a provenit iubitul meu predecesor, sluga Domnului Papa Ioan Paul al II-lea” – aşa a spus Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea în discursul de întâmpinare de pe Aeroportul Okęcie de la Varşovia, la 25 mai 2006.

Padre Pio a primit ungerea de preot în Catedrala Benevento, pe data de 10 septembrie 1910. Pe iconița primei slujbe a scris: „ Isus dorința mea şi viața mea, astăzi plin de înfiorare îți aduc în taină iubirea, fă ca să devin pentru omenire calea, adevărul, viața, iar pentru Tine un preot sfânt, o jertfă desăvârşită”.

„Atunci când Biserica celebrează Euharistia, memorialul morții şi reînvierea Domnului, acest eveniment central al mântuirii devine în adevăr prezent şi prin el „se actualizează Răscumpărarea noastră”. Această jertfă este în aşa măsură hotărâtoare pentru destinul şi istoria omenirii încât Isus a adus-o şi apoi s-a întors la Tatăl, numai atunci când ne-a lăsat mijlocul de a participa la ea, aşa încât să fim în ea prezenți. În acest fel Euharistia devine izvor de contemplare sfințitoare şi roditoare.” (Ioan Paul al II-lea: Enciclica despre Euharistie, 11).

În vârstă de 12 ani Shazad nu a supraviețuit torturilor la care a fost supus de către patronul musulman al unei fabrici de covoare unde lucra. Pentru că băiatul era creştin, patronul l-a bătut cu spata pentru țesut covoare. Criminalul nu a fost arestat (de fapt după litera Coranului – a şariatului – singura sancțiune pentru un musulman care omoară un creştin este obligația de a plăti un diyat – „bani însângerați”, însă atunci când un creştin omoară un musulman pedeapsa este cu moartea).

A fi bucuros şi fericit îşi doreşte fiecare om. Nimeni nu vrea să i se întâmple ceva rău, să fie dependent sau dezamăgit şi cu toate acestea mulți oameni îşi poartă viața ca o piatră de moară. În general, puțini sunt oamenii fericiți care emană o stare de bine. Aceasta  este cea mai bună dovadă că nimeni dintre noi nu este în stare să devină om fericit în mod spontan şi fără efort. Fericirea o poate atinge numai cei ce înțeleg ce este şi care este calea până la ea.

Măreția lui Ioan Paul al II-lea s-a format prin uriaşa sa credință trăită în rugăciune zilnică şi înfruntarea continuă a greutăților, a înaintării pe calea poruncilor Domnului şi a Evangheliei. Pentru a-l înțelege pe Ioan Paul al II-lea „din interior”, trebuie să urmărim istoria vieții Sale, să cunoaştem mediul şi condițiile în care s-au format caracterul său şi credința.

Pontificatul lui Ioan Paul al II-lea a schimbat cursul istoriei lumii, transformând conştiința şi inima a sute de milioane de oameni. Aceasta face să fie unul dintre cele mai importante din istoria creştinismului.

Convingerea unanimă că Papa Ioan Paul al II-lea este sfânt, credincioşii au manifestat-o în timpul înmormântării Sale prin transparente şi strigând „Santo subito!” („sfânt imediat!”).

La Vatican există deja numeroase documente, mărturie a vindecărilor miraculoase  care s-au efectuat prin intermediul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea.