Viaţă sufletească

Cultul liturgic al Numelui lui Isus: IHS - trigrama sfântului Bernardin din Siena

Preasfântul Nume al lui Isus, a fost mereu cinstit şi venerat chiar din primele veacuri ale creştinismului. Ne gândim aici şi la Rugăciunea Inimii dezvoltată în tradiţia creştină orientală. Dar numai în secolul al XIV-lea a început să aibă un cult liturgic.

Isus domneşte şi salvează de pe înălţimea Crucii

Radio Vaticana

În cea de-a 34-a Duminică a Timpului de peste an, prin care se încheie anul bisericesc potrivit calendarului roman sau latin, Biserica celebrează solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos, Regele Universului.

Papa despre sfânta Hildegard von Bingen: "darurile supranaturale trebuie să fie recunoscute de Păstorii Bisericii".

Era o femeie sfântă din Evul Mediu care l-a iubit pe Cristos şi a slujit Biserica într-un timp în care, la fel ca astăzi, era rănită de păcatele "preoţilor şi laicilor săi":

"A se ruga înseamnă a vorbi cu Dumnezeu": Papa la audienţa generală de miercuri a început un nou ciclu de cateheze dedicat rugăciunii

Radio Vaticana

Ştim bine că rugăciunea nu trebuie socotită ca ceva de la sine înţeles: e nevoie să învăţăm a ne ruga, aproape însuşindu-ne mereu din nou această artă; chiar cei care sunt mult avansaţi în viaţa spirituală simt mereu nevoia de a merge la şcoala lui Isus pentru a învăţa să se roage cu adevărat”.

Totus tuus: la 13 mai în urmă cu 30 de ani, atentatul în Piaţa Sfântul Petru împotriva lui Ioan Paul al II-lea

Radio Vaticana

La 13 mai 1981, deci în urmă cu 30 de ani, avea loc atentatul din Piaţa Sfântul Petru împotriva papei Ioan Paul al II-lea. Un eveniment care a răscolit profund întreaga lume şi care a marcat puternic pontificatul Fericitului Karol Wojtyła.

Copyright © Wydawnictwo Agape Sp. z o.o. ul. Panny Marii 4, 60-962 Poznań, tel./ fax: 61/ 852 32 82 | tel. 61/ 647 26 86